about today ,books

Litera de mai

May 29, 2017, 0 Comments

În ultimele săptămâni mi-am acordat mai mult timp mie și cărților care s-au tot adunat într-un munte familiar mie. Am mai decimat din dealuri, am trecut prin niște văi și s-a dus și luna mai, chiar dacă mai e un pic, deloc cât să acopăr volumul cu care visez acum în brațe.

Mă gândesc să insist pe povestea cu cititul, dacă tot a luat blogul ăsta ființă, și pe lângă poveștile-mi de zi cu zi să mai pun pe tapet și favoritele lunii.

Prima carte despre care am de gând să vă povestesc este Ce-am mai râs! O poveste serioasă de William Saroyan. E publicată de Editura Litera în traducerea lui Virgil Stanciu, are 200 de pagini, și merge citită extrem de repede. Și a luat Premiul Pulitzer, deci e un volum musai de citit. Tensiunea e de mare ajutor în toată treaba asta. E o tragedie, ce să mai, și pe mine m-a păcălit titlul, n-am ce zice. Mă așteptam la un roman ușurel, cu ușoare tente ironice și am dat de o dramă familială (și ce mai dramă!). Mie jocul emoțiilor mi s-a prezentat destul de criptic inițial, am început să mă conectez mai bine cu cartea după prima jumătate, simțind că-mi tot scapă lucruri. Am găsit mai apoi tot ce credeam ratat. Red, unul dintre copii familiei care face subiectul cărții, m-a fascinat. Este unul din oamenii aceia mici la trup și dezlănțuiți în gânduri – evenimentele și emoțiile fiind contabilizate la fiecare nou capitol de către acest personaj mărunțel, de numai 6 ani.

Ce zic e că m-a tulburat înfiorător. E licoarea strașnică din sticluța mică. Înțeleg că e și un film în regia lui Andrey Zvyagintsev care sună promițător.


A doua carte din luna mai este și subiectul clubului de carte la care încerc să ajung în fiecare lună, de prin februarie încoace. Când înflorește liliacul de Martha Hall Kelly e subiectul din luna asta. Ca să încep cu o mică frustrare personală, tilul original Lilac Girls este mult mai fain.

Despre cartea asta am multe de spus, dar nici nu vreau să dau spoilere așa că am să mă abțin, parțial.

Am avut acum mai bine de 5 ani o etapă în care am citit absolut tot ce am găsit sau mi s-a pus în brațe despre Holocaust. Îl declar vinovat pe bunicul meu pentru că mi-a hrănit nevoia asta de macabru. Mi-a prins bine, nu zic. Faptul că mintea aia de pe atunci putea asimila lucrurile destul de pragmatic și detașat a făcut experiența mai specială. Lilac Girls (da, am să folosesc titlul original) este un roman despre 3 femei cu  3 destine care într-un punct ajung să fie strâns legate una de cealaltă.

Eu am citit cartea asta pe nerăsuflate și ce m-a izbit cumva a fost că am simțit ceva ce nu am mai simțit citind alte cărți cu același subiect – confuzie. În general, Holocaustul ne este conturat foarte la obiect în jurul violenței. Observ că rareori oamenii s-au concentrat pe ceața aia pregnantă de confuzie. E prima dată când dau de ea. E posibil totuși să fac paralela cu aceeași priveliște sumbră, cu pâcla din The Handmaid’s Tale, de Margaret Atwood (că tot văd serialul acum, care este de-a drepturi năucitor). Dar da, revenind, faptul că nimeni nu știa nimic și că iadul s-a pogorât peste destinele tuturor peste noapte pe mine m-a cam scos din confortul patului pufos de acasă. Asta m-a tulburat cel mai tare la Lilac Girls, ci nu povestea în sine, nu experiențele din Ravensbrück cu care m-am mai întâlnit în cărțile găsite de bunicul prin Anticariate (ex: Am fost medic la Auschwitz de Miklós Nyiszli, orădean de-al nostru, dacă aveți sete de cunoaștere și stomac tare, căutați-o, eu am avut norocul de prima ediție).

Mbun, sper că ne-am înțeles. Lilac Girls ne minte puțin cu o copertă cam romantică. Romanul nu e pe linia graficii, deși avem acolo niște lume bună din New York-ul anilor ’40. Ce mi se pare mie interesant este cum a fost pusă cartea asta cap la cap, iar la finalul volumul veți găsi și povestea asta. Cam tot ce veți citi este adevărat, cu mici excepții, dar eu zic să lăsați asta la urmă, să nu strice misterul. Ce să mai, e cea mai bună carte despre Holocaust citită, cea mai bună operă de ficțiune (?) sau mai bine zis, cea mai bună carte despre viață, nu despre cifre.

ps. O minune mi se pare dedicația acestei cărți, care are dezlegarea prin paginile ei, ca un puzzle aș zice. Superb detaliu!

Le-am făcut două, deși aș fi vrut să fie trei. O las pe a treia pentru altă dată. Mai vreți? Mai scriu? 

 

 

 

 

 

Alexia Udriște

Freelance Illustrator & Undercover CatWoman

0 Comments

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *