about today

Despre ai mei pisici cu #BlackCatsRevolution

April 28, 2017, 2 Comments

Mi se întâmplă des ca oamenii să mă creadă o iubitoare înfocată de pisici – deloc de blamat, înțeleg. Rămân totuși vag dezamăgiți când le spun că toate pisicile mele mi-au fost scoase în cale și că viața mi le-a pus în brațe, iar eu am acceptat provocarea, că în niciun caz nu mi-am fixat un țel din a colecționa suflete blănoase.

Prima poveste a fost cu Pisu, prima mea iubire. Oltean ca și mine, mai din Râmnicu Vâlcea încolo, a fost născut și crescut câteva săptămâni într-o piață de flori.

Următorii doi au venit dintr-un foc, fiind pisicii omului care mai târziu avea să-mi devină soț.

Și aici începe povestea lui Ghem. Ultima poveste și ultimul suflet.

Pe domnișoara cu jumătate de codiță eu o prezint mereu ca fiind cea mai specială. Am găsit-o într-o zi toridă de vară, când am dat roată unei mașini câteva zeci de minute bune până am putut-o culege de sub caroserie, moment în care am observat că purta foarte sfioasă numai jumătate de coadă. Nu mai avea mult de trăit, asta-i sigur.

Nu știm cum, nu știm ce a adus-o în stadiul acela, nici nu ar mai avea sens, cert e că ne-am asumat s-o punem pe picioare. În câteva zile, timp în care ceilalți pisici au privit cu scepticism situația, iar noi am fost destul de rezervați în privința stării ei, și-a revenit aproape complet.

A durat puțin până a fost acceptată în spațiu de ceilalți trei. La vremea aia împărțeam o garsonieră, iar a patra pisică a venit ca o surpriză pentru noi toți, dar mai ales pentru motani. Primele zile sunt mereu traumatizante pentru toată lumea, și cine a încercat să introducă noi membri familiei sale de feline știe despre ce vorbesc. Lupta pentru teritoriu este în floare, iar pisica, nu contează cât de mică, este un miros nou pe care șeful cu mustăți trebuie să îl tolereze.

Procesul a durat o săptămână.

Și aici a pornit aventura pentru adopție. Intenția a fost să o putem aduce în starea cea mai bună pentru a fi siguri că va pleca sănătoasă către altă familie. Nu ne simțeam pregătiți pentru a avea un alt animal. Situația era destul de ciudată pentru că Gri, unul dintre pisici noștri, are ceva probleme de sănătate care necesită vizite lunare la Vet și nu am vrut să aducem noi motive de boli în casă. Dar Ghem a venit și a rămas, iar noi a trebuit să ne convingem că ne e scrisă în stele.

Adopțiile au eșuat, rând pe rând.

De ce?

Pentru că are jumătate de coadă. Pentru că nu este o pisică de rasă.

Pentru că este o pisică neagră.

N-am să reiau poveștile și conversațiile cu diverși și diverse.

Decizia noastră, în definitiv, a fost să o păstrăm. Mai puteam înghesui o motăniță printre ceilalți trei, patru fiind limita la care mi-am spus că mă pot duce. Este un efort zilnic de a manageria problema pisicească dintr-o casă cu patru animale. E mereu unul înfometat, e mereu ceva de strâns la litiere, care e musai să fie cel puțin două, e mereu de mângâiat un răsfățat care miaună și strică lucruri pe motiv de nebăgare în seamă și tot așa.

Nu am înțeles nici acum, după un an jumătate, de ce lui Ghem nu i s-a dat o șansă. A crescut în cea mai iubitoare pisică din casă, și cu toate că s-a dezvoltat în primă fază alături de pisici, acum începe să relaționeze într-un mod foarte delicat și cu noi.

E complexă.

Nu știu dacă pot convinge pe cineva să lase superstițiile, sfaturile băbești sau preconcepțiile la o parte. Ce știu e că doi din patru pisici îmi sunt negri și mai știu că sunt pe atât de speciali pe cât sunt Micu și cu Gri.

Mie îmi e tare teamă de “moda” care se plimbă de la un an la altul. Cum anul ăsta este la modă french bulldog-ul, la anul toată lumea va vrea un pui de brittish cat, rămânând ca la finalul trendului fiecare să se întrebe ce va face cu sufletul care i-a stat în casă un an sau doi.

Hai să fim responsabili și să adoptăm animale pentru că ne pasă, dacă ne pasă.

Un animal implică o ditai responsabilitatea, și nu, n-am să mă sfiesc de cuvintele mari. Sunt ani de zile în care sufletul acela va depinde de grija ta. Dacă ești dispus să faci asta nu cred că nuanța blănii, a ochilor sau lungimea firului de blană ar trebui să fie definitorii când alegi animalul, ci mai degrabă conexiunea. Și n-ai cum să ai o conexiune dacă nu vrei să vezi animalul dincolo de culoarea lui.

Ce mai contează….

Ghem e acasă, Pisu o linge pe cap și viața merge mai departe pentru ei.

Cu ceilalți ce facem? 🙂

Cattitude a lansat hashtag-ul #BlackCatsRevolution, pentru că e nevoie e el și e nevoie să le deschidem ochii celor din jur, să le dăm nițel bretonul din ochi. Pe lângă asta, până pe 7 mai, oamenii au un #concurs.

 

Alexia Udriște

Freelance Illustrator & Undercover CatWoman

2 Comments

  • Anda Chira

    April 29, 2017 at 10:40 am

    Eu iti ador toate blanoasele si imi plac foarte mult numele lor si ma bucur ca exista oameni ca tine pe lumea asta… care se indura de micile fiinte cu ochii sclipitori. Si noi am adoptat acum 6 ani, intr-o seara pe cand ne plimbam, pe Pin – un motan alb cu negru, care plangea pe marginea Begai. A fost ca un lipici si de indata ce l-am chemat a venit la noi si s-a agatat cu gherutele de tricou, parca nemaivrand sa ne dea drumul. Desi stiam ca nu am cum sa il tin in camin am zis ca nu avem cum sa il mai lasam in strada…si asa a inceput o serie de peripetii care s-au finalizat cu mine ducandu-l acasa, la munte, la curte. Si da, si el a avut coadita rupta de atunci – dar nu complet, avea doar varful rasucit… codita ce si-a mai rupt-o o data, dupa ce a fost calcat de un cal pe codita – dar a ramas si atunci intreaga. Din pacate insa el a murit din motive neelucidate acum 2 ani… La 1 an insa dupa adoptia lui Pin a urmat Cenusa – un ghemotoc gri si pufos de blana – ce parea mult prea delicata ca sa ajunga la curte (acela era planul persoanei care o cara in palme alaturi de fratele ei negru). Era un pui de la o pisica ce ii nascuse langa o hala…si cumva s-a intamplat sa ne intersectam cu acea persoana exact atunci cand ii luase de la mama lor – unde nu aveau nici o sansa sa supravietuiasca. Ea era insa mai norocoasa decat Pin, fiind deja adoptata, dar pentru ca e o delicata cu blana mai mare ne-am gandit ca nu e facuta sa stea la curte. And now after 4 magical years is still adorable. Ce e drept ca noi niciodata nu am luat in considerare acele conditii ce l-ai enumerat tu mai sus – sa fie de rasa,etc… si tot timpul am vrut un pisic de pe strada. Acum vedem daca o sa ne mutam intr-un loc mai mare cine stie poate vom putea lua mai multi 🙂 sau cel putin cat aveti voi 🙂

    Reply
    • Alexia Udriște

      April 30, 2017 at 3:31 pm

      Ce fain, tu! Mă bucur când aud de oameni și feline cu noroc. Acasă e cel mai bine pentru toată lumea, nu? 🙂 Să le-o oferim dacă putem.

      Mai mult de 4 nu îți recomand, dar da, cât de multe pot fi ajutate…

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *